16.09.2008

Romii devin oficial problema UE

Primul summit al UE dedicat romilor, care are loc azi la Bruxelles, ar trebui să facă loc unei politici coerente, la nivel european, pentru accelerarea integrării acestei minorităţi.
Mihnea Constantinescu, trimis special al primministrului Tăriceanu, Gruia Bumbu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, şi mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile reprezintă România la reuniunea la care sunt prezenţi şeful Comisiei Europene (CE) şi reprezentanţi ai guvernelor europene. Mihnea Constantinescu a precizat pentru „Evenimentul zilei“ că Bucureştiul vizează o coordonare a politicilor naţionale cu cele europene, pentru eficientizarea proiectelor din domenii- cheie pentru integrarea romilor - educaţie, condiţii de viaţă, angajare.

Reprezentantul special al premierului la summitul de la Bruxelles a menţionat chiar posibilitatea creării în cadrul CE a unui departament specializat care să asigure interacţiunea între Comisie şi guvernele naţionale, în vederea implementării proiectelor destinate minorităţii rome. „«Incluziunea socială » a romilor este formula-cheie a acestui summit“, a precizat Constantinescu, care a subliniat că poziţia României a fost discutată în prealabil cu reprezentanţii minorităţii.

Meritele României

Reuniunea vine după Consiliul European din decembrie 2007, când oficialii UE au recunoscut pentru prima dată că problema romilor necesită o atenţie deosebită. Preşedintele Traian Băsescu a sugerat într-un interviu acordat TVR, pe 9 septembrie, că România are un merit deosebit în abordarea problemei romilor la nivelul UE.

„Dacă vă aduceţi aminte, noi am fost ţara care a reuşit să introducă această temă, să creeze această obligaţie pentru Comisia Europeană, pentru că avem o mare dificultate. Pe de o parte, avem responsabilitate pentru cetăţenii noştri, dar nu avem mijloace atâta timp cât ei sunt pe un teritoriu străin, pe teritoriul altui stat“, a precizat Băsescu pentru TVR. Discriminarea romilor este un fenomen european şi este prezentă şi în România, unde, potrivit unui sondaj recent, 42% dintre membrii comunităţii rome au afirmat că au fost victime ale discrimină rii, în ultimele 12 luni, la şcoală, la angajare sau în locuri publice.

Sursa: Evenimentul zilei

Click Here èntru a vedea articolul

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...